Cresc amenzile rutiere. La cât ajunge un punct-amendă

Publicat: 21/01/2013, 16:32
Actualizat: 21/03/2019, 07:41

Valoarea amenzilor rutiere ar putea să crească în următoarea perioadă, în cazul în care salariul minim brut pe economie va ajunge de la 700 de lei la 800 de lei, după negocierile Guvernului cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional (FMI) care se află la București.

Conform prevederilor Codului rutier, amenzile contravenționale se stabilesc în funcție de valoarea numărului de puncte-amendă aplicate.

„Punctul-amendă reprezintă 10% din valoarea salariului minim. În măsura în care va crește salariul minim cu o sumă, în mod implicit va crește și valoarea punctului. El se corelează automat”, a declarat pentru gândul Costin Tătuc, director adjunct al Direcției Rutiere.


Clipul viral al zilei: A filmat momentul!


În momentul de față, un punct-amendă valorează 70 de lei. Dacă salariul minim brut s-ar majora cu 100 de lei, așa cum se preconizează, el va ajunge să valoreze 80 de lei. Astfel, în cazul în care un șofer ar fi sancționat cu 2 puncte-amendă pentru că nu a semnalizat corespunzător atunci când a schimbat direcția de mers sau pasagerii mașinii ar fi amendați pentru că nu au purtat centură de siguranță, în loc să plătească 140 de lei ca până acum, ei vor plăti 160 de lei.

Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget, explica la începutul săptămânii că măsura privind creșterea salariului minim brut cu 100 de lei are în vedere încurajarea muncii. „Omul va fi mai stimulat să lucreze pentru că se mărește diferența între salariul minim și ajutorul de șomaj”, a declarat el, luni, pentru un post de televiziune.

Voinea a adăugat, de asemenea, că o astfel de majorare va aduce venituri mai mari pentru 900.000 de angajați din mediul privat, pentru 1,1 milioane de bugetari și pentru 6 milioane de pensionari.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Cine este și cu ce se ocupă soția lui Radu Mazăre, de fapt. Roxana e...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei. Polițiștii l-au reținut și dus la audieri....
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Se schimbă plăcuțele de înmatriculare. Intră în vigoare din 7 iunie. Ce șoferi trebuie să...
1.500 de euro pentru acești români. Procedurile sunt foarte simple
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
S-a aflat cine este principalul suspect al crimei din Dolj: "Am căutat în zona aia...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Test de cultură generală. Care este diferența dintre lama și alpaca?
×